Introducere
Diamine a fost prima mea cerneala “adevarata” care mi-a deschis gustul pentru a reincepe scrisul cu stiloul.
Sargasso Sea a fost alegerea mea pentru a inlocui cerneala “Iroshizuku – Asa Gao” de la Pilot.
Sargasso Sea se apropie mult ca si nuanta de albastru de Asa Gao si are avantajul de avea un pret mult mai mic si o cantitate mult mai mare de cerneala disponibila.
Cerneala are un flux foarte bun, se usuca rapid, nu pateaza stilourile si nici rezervorul de cerneala deci poate fi folosita fara probleme cu toate tipurile de stilouri. Este o cerneala “cuminte” care nu dezamageste niciodata. Cerneala nu este insa permanenta sau “bulletproof”.
Cerneala vine intr-un recipient de sticla, cu o capacitate de 80 de ml.
Mostra de culoare
Exemple de scris
Pentru aceasta recenzie am folosit stiloul Lamy AL Star LX – “Ruthenium” cu o penita M (medie).
Ca de obicei suportul de hartie folosit este un blocnotes A6 de la Pigna – colectia “Traditional”. Pentru o recenzie detaliata asupra acestui blocnotes – vedeti aici.
Cerneala nu intineaza hartia si avand un flux umed (dar nu exagerat) scrisul cu ea este o adevarata placere indiferent de tipul de hartie folosit. Conteaza insa si penita folosita – in acest caz – M-ul de la Lamy scrie excelent!
De unde am cumparat ?
Daca va intereseaza aceasta cerneala va pot recomanda magazine online de unde o puteti procura.
Ma puteti contacta folosind link-ul de aici.